Înțelegeți voi ce v’am făcut Eu?

.

Patimile lui Isus

.

„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”

(Ioan, 13.7)

Omul e predispus a crede mult mai ușor neadevărul, reclama, și nu realitatea propriu-zisă. Dacă tot auzi despre un lucru sau altul, ajungi până la urmă de crezi și tu. De pildă, pentru români, pare ca adevărată ideea că Eminescu nu a fost înțeles de Veronica Micle, marea lui iubire, care,  fire poetică, dar pragmatică, l-a ales pe profesorul universitar Ștefan Micle, ca soț, iar pe Eminescu l-a tratat în mod superficial. Însă oamenii nu țin seama de faptul că ea se mărită cu Micle pe când nu  împlinise  încă 15 ani (și împreună vor avea două fiice), iar pe Eminescu îl cunoaște mult mai târziu,  la Viena, în 1872, pe când avea 22 de ani. Ceea ce înseamnă că  nu putea să fie cu Eminescu,  în mod normal, decât după ce Veronica Micle rămâne văduvă în 1879.

ÎNSĂ, SĂPTĂMÂNA MARE,  ultima dinainte de patima Sa, ne edifică și mai mult că Isus Hristos i-a iubit pe ai Săi până la capăt. În acele ultime zile trăite pe pământ,  Mântuitorul nostru a avut grijă să-și desăvârșească lucrarea de învățare și pilduire a ucenicilor Săi, mergând până la jertfirea de Sine.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Prințul-prinților și Domnul Domnilor, la Cina cea de taină s-a încins cu ștergarul și a spălat picioarele ucenicilor Săi. Pentru prieteni sau frați, problema nu ar fi poate de neînțeles, dar ca Cel mai mare dintre ei –  Învățătorul, Fiul lui Dumnezeu Însuși -,  să facă lucrul acesta, nu e tocmai o chestiune banală.

“Doamne, Tu să-mi speli picioarele?“, a exclamat Petru. “Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”

Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” (Ioan, 13.7-8)

Învățătorul predă cele  mai importante lecții ucenicilor Săi. Cel puțin în cel privește pe liderul Petru, el n-a înțeles. Greu de crezut că altfel stăteau lucrurile cu ceilalți. Dar Domnul se aștepta ca ei să priceapă ceea ce El căuta să le spună.

“dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” (Proverbe, 2.3-5)

Îi spusese lui Petru:  „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Deci, mai târziu, se așteaptă ca ucenicii să înțeleagă ceea ce se întâmplă.

.

“Nu Mă plângeţi pe Mine; ci Plângeţi-vă pe voi înșivă şi pe copiii voştri.“

(Luca, 23.28)

Înțelegem cel puțin faptul că au mai fost încă multe răstigniri ale oamenilor. Și înainte de Răstignirea lui Isus. Și după aceea, multe, mii.  Însă putem înțelege și că acele răstigniri ale oamenilor nu ne schimbă viața și destinul nostru.

Într-o astfel de zi putem fi conduși de sentimente de compătimire pentru ceea ce a făcut Domnul Isus pentru omenire. Însă aduceți-vă aminte că El le zisese femeilor și celor care plângeau atunci pentru El: “Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înșivă şi pe copiii voştri.”

• Înțelegem noi,  că Isus nu se așteaptă ca noi să plângem pentru El?
• Înțelegem noi, că El se așteaptă ca noi să ne plângem pentru noi înșine și pentru copiii noștri (firești și pentru cei spirituali);

Am ajuns să trăim vremuri la care altădată nici  nu am fi putut visa măcar. Pare că creștinii au primit un vaccin pentru a nu mai plânge pentru orice, decât pentru durerile lor fizice; ei nu-și mai plâng păcatele lor.

Am ajuns să nu mai înțelegem povară păcatelor. N-o mai percepem ca pe o povară. Nu mai vedem cât de mare e povara păcatelor.

“Creștinul” s-a obișnuit cu ceea ce el numește libertate. Însă Domnul Isus a înțeles să se relaționeze altfel față de libertate. Creștinul se crede liber să scoată sabia și să lupte împotriva fratelui său, el nu vrea să întoarcă și celălalt obraz care poate să încaseze ocara celorlalți, însă Isus zice celui gata de ceartă:

“Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”

Oamenii batjocoritori strigau cu ură și sfidare: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”

Putea să facă asta? Da, putea, însă El S-a supus dreptului judecător și a zis: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”

Domnul Isus avea libertatea de a alege. Dar El a ales să asculte și să împlinească voia Tatălui – libertatea de a alege să fie pe placul lui Dumnezeu Tatăl.

Astăzi oamenii nu-și folosesc libertatea de a alege să asculte de Tatăl. Și nici nu mai aleg să plângă pentru neascultarea lor de voia lui Dumnezeu.  Oamenii firești,  și azi mai bine imită suferințele lui Isus și autoflagerarea, deși nu le folosește la nimic (în economia lui Dumnezeu). Căci Domnul Isus nu vrea asta de la noi, ci El vrea să înțelegem că cel mai grav lucru este păcatul – păcatul neiertat, necurățit.

Oamenii secolului 18 erau obsedați de moarte. S-a ajuns ca oamenii  secolului 21 să fie  dominați de plăceri. Însă Domnul Isus n-a avut altă plăcere decât aceea de a împlini voia Tatălui din Cer. “În sulul Cărții este scris despre Mine. Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”

„Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?“ – Evanghelia Ioan, 13.12

Libertatea Lui, El a folosit-o din plin, pentru a merge la Cruce, la ascultare.

• libertatea mea, unde mă duce pe mine?
• libertatea ta, unde te duce pe tine?
• libertatea noastră, ca biserică, unde ne duce?

Astăzi se vorbește tot mai des de biserici “libertine”. Doamne ai milă!

Însă Domnul Isus a mers pe drumul Crucii, a ascultării, până la capăt; El a avut o libertate desăvârșită, aceea de a împlini voia Tatălui.

Sărbătoarea Paștilor Domnului – Celebrarea Ascultării Fiului Slăvit –  a ajuns de parcă este inexistentă. Deși Jertfa face minuni și astăzi:

.             “Jertfa Ta pe Golgota
              Schimbă inimi-vindecă
           Ne deschide inima –
        O, Doamne, intră Tu în ea.”

Cât de des ați auzit în lume, în familie sau în biserică,  urarea din suflet:

“Happy easter!” –  “Paște fericit!”

Dar câți (și cât) înțeleg lucrarea de la cruce a Domnului Isus?

Oameni au ajuns așa de distanțați sufletește de această Sărbătoare deși ea celebrează cel mai însemnat eveniment cosmic.
Și asta se datorează împietririi inimilor oamenilor, a faptului că ei nu-L cunosc pe Hristosul-Mântuitorul lumii. Căci minunea minunilor nu este Creația, căci Dumnezeu “A zis să  fie ….”   ” Și a fost….”, ci minunea extraordinară este aceasta: modul de răscumpărarea al omului din păcat  și condamnare.

Omul iertat, umblă el pe urmele Lui Isus?

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca, 9.23)

Se impune să cunoaștem și să înțelegem semnificația acestei sărbători, mult mai adânc. Făurirea răscumpărării nu ne costă nimic, este prin har și credință, L-a costat un preț nespus de mare pe Fiul lui Dumnezeu, L-a plătit la Golgota, pe Cruce. Dacă voim să mergem după Învățătorul și Răscumpărătorul nostru, trebuie să fim și noi purtători de cruce, nu de plăceri.

Dar astăzi creștinii au ajuns să fie anesteziați în fața durerilor fizice și psihice; nu mai simțim durerea și suferințele la care suntem chemați, suntem tot mai imuni  pentru ceea ce înseamnă a fi creștini. El a ajuns la Calvar.  Noi unde trebuie să ajungem? Dar noi gândim: O, nu la cruce!

Ba da, la cruce trebuie să ajungem, să experimentăm răstignirea care trebuie să aibă loc în viața noastră. Să înțelegem că nu ni se cere să filozofăm despre răstignire, ci trebuie s-o trăim. Să intrăm cu toată ființa în procesul nostru de răstignire. Firea, omul vechi, trebuie răstignit și dat morții; apoi să intrăm într-o viață nouă, împreună cu Isus:

“Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni, 2.20)

Pentru mine, Jertfa nu mai trebuie să fie o doctrină, o teologie, ci o realitate vie în care trebuie să intru cu întreaga mea ființă.

Trebuie să fiu răstignit, pentru ca să trăiesc cu Isus. Pentru ca să trăiesc schimbat. Lucrurile care-mi aduceau altădată plăcere, acum să ajung să le urăsc. Să am o singură dorință „să voiesc a merge după El, să mă lepeăd de sine, să-mi iau cucea în fiecare zi şi să-L  urmez pe Hristos.”

E asta voia mea? –  Să-mi port crucea până la capăt și să împlinesc voia Lui. E adevărat, pentru gândirea oamenilor, firească, e o situație disprețuită, căci și El a fost un om obișnuit cu durerea, disprețuit de contemporani (Isaia, 53).

Să înțelegem, Isus e cu mult mai mult decât un om între oameni. El S-a dezbrăcat de slava Lui ca să fie om, un rob ca și noi, pentru a avea și chipul nostru, de rob; S-a dezbrăcat de slava Sa și S-a îmbrăcat cu hainele de rob; El a trăit fără păcat, fără nici o pată, ca Miel al lui Dumnezeu pentru jertfă.

Trebuie să înțelegem, iertarea noastră nu a venit în urma unui decret, a unei legi, ci S-a plătit  un preț enorm, o viață, un preț de sânge. Nu a unui om, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a adus jertfă; El Moștenitorul tuturor lucrurilor; El Întruchiparea Ființei lui Dumnezeu; El care ține toate prin cuvântul puterii Sale; El care reflectă caracterul și slava lui Dumnezeu; El care stă la dreapta Măririi în Ceruri.

S-a ajuns ca astăzi, pentru unii oameni, să nu mai aibă sens, s-au obișnuit cu ideea că iertarea este o problemă istorică, nu-l afectează pe el în nici un fel. Deși cu toții cunoaștem chiar versurile spuse de popularul actor Florin Piersic:

Și eu și tu am participat la răstignirea Lui, viața noastră imorală a strigat “La Moarte cu El. Să fie răstignit!” –  El, care este mai presus de orice înger, Împăratul Universului.

Dar oamenii au ajuns să zică: este fiul lui Iosif, tâmplarul! Însă, în locul meu și al tău,   a murit un Dumnezeu care a devenit om, din iubire și milă. Nu printr-o vorbă primim iertarea și dreptul la înnoire, ci printr-o Persoană reală și vie. Glorie Lui! Amin.

Isus, este Cel prin care Dumnezeu ne-a vorbit la sfârșitul veacurilor:

“După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.” (Evrei, 1.1-2)

Cine este deci Fiul: “El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui…” (Evrei, 1.3)

Ce a făcut Fiul pentru om: Isus “a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.” (Evrei, 1.3-4)

Așadar, lucrarea lui Isus a fost una extraordinară: “a făcut curăţarea păcatelor“.

Sfânta Scriptură spune că această curățire este atât de scumpă încât omul n-o va putea face niciodată. Pentru om, ea este imposibilă. Însă Fiul lui Dumnezeu a zis “Iată-Mă. Trimite-Mă.” Și a venit și a rezolvat, a plătit prețul cu sângele Său scump, de Miel fără cusur.

Înțlegem noi asta? Că păcatul este o realitate gravă, cruntă – nici curățirea și nici schimbarea noastră, nu sunt posibile decât prin Isus Hristos.

Dar s-a ajuns astăzi că unii cred că progresul și bunăstarea pot elimina conceptul de păcat.
Însă păcatul este cea mai răspândită boală, urcă  în cele mai înalte palate și coboară în cele mai josnice lucruri și locuri. Păcatul este o boală letală a sufletului: cel care va păcătui va muri. Păcatul are cu sine moartea, în el însuși.

Păcatul e rezultatul păcatelor:

• e însăși necredința omului;
• e  chiar neascultarea omului de care dă dovadă;
• e magnetul mâniei lui Dumnezeu (Romani, 1.18);
• orice nelegiure este păcat;
• este orice fărădelege;
• este ilegitim;

Trebuie să înțelegem că păcatul, în anul 2013 este la fel de grav și de murdar și de odios, ca atunci când S-a săvârșit răscumpărarea din felul nostru deșert de viețuire.

Neascultarea este la fel de gravă ca acum 2.000 de ani, ea fiind răstignită la Cruce. Condamnarea păcatului a făcut posibilă întâlnirea cu iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. El urăște păcatul, dar iubește omul păcătos. La Cruce s-a întâlnit dreptatea condamnării, mânia lui Dumnezeu, cu iubirea arătată prin Fiul Isus.

Însă  astăzi oamenii nu se mai gândesc la mânia lui Dumnezeu; ei uită că  “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani, 1.18), iar în Dumnezeu nu este nici o umbră de schimbare, căci  Dumnezeu  “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei, 13.8).

Trebuie să înțelegem, toți cei ce sunt în Hristos nu mai sunt fii ai mâniei, ci ei sunt blânzi și smeriți, după tiparul divin al Stăpânului lor.

A făcut curățirea păcatelor prin sângele Său scurs pe Crucea de la Golgota. Deci trebuie să înțelegem că El se așteaptă ca cei răscumpărați prin sângele Său să umble în lumină, să fie fii ai luminii.

El este un Dumnezeu gelos, El dorește să aibă un popor al Lui, sfânt, care să-i poarte Numele și să trăiască cum a trăit și Isus:

• Să luăm și noi drumul crucii;
• Nu este o altă alternativă;
• nu este o altă cale.

Isus a făcut curățirea de păcate, pentru a ne putea apropia fără teamă de Preasfântul Dumnezeu, prin credință și har. Glorie Domnului!

Isus a avut o relație desăvârșită, prin ascultare și credință, deci și noi trebuie să ne îndreptăm privirea “țintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei, 12.2)

Doamne, venim astăzi și-Ți mulțumim și să glorificăm Numele Tău, pentru harul iubirii și al iertării Tale.
Doamne, astăzi venim așa cum suntem. Ne plângem păcatul  nostru murdar. Plângem și  pentru neamul nostru.

Doamne, Te rog, iartă-ne. Doamne,  ajută-mă să-mi iau crucea mea în fiecare zi și așa să te urmez. Amin.

Sursa foto: http://www.stiridecluj.ro/national/unul-dintre-cuiele-care-ar-fi-fost-folosite-pentru-rastignirea-lui-iisus-hristos-descoperit-in-portugalia